Suflete, fapte și cereale cu lapte.

Ce norocoși suntem că avem darul amintirii! 

Ce norocoși suntem că avem ce ne aminti cu fericire! 

Ce fericiți ar trebui să fim că inima își întoarce clepsidra și toarnă bucurie în suflet atunci când ne gandim unul la celălalt. 

Eu astăzi mă gândesc la noi. La partea din noi fără de care nu am fi existat: la tine. Pe mine m-aș fi văzut sigur și singur, în oglindă, în fiecare dimineața, până aș fi primit a treia șansă să te întâlnesc, probabil ceva asemănător romanelor lui Gabriel Garcia Marquez. Mergea pe fundal piesa "If we never met", așa-i?

Acum 14 luni aveam sa vin ostenit de la muncă, contemplând deapre fericire și gândindu-mă că n-are rost să mă mai concentrez pe acte naive, primare, de imperechere pornite din instinctul de conservare, că doar femeile cum mi le doresc eu au dispărut și mai degrabă mă concentrez pe ce am de făcut pentru ziua următoare. Mai concret, am ajuns acasă, am gătit, am făcut un duș, am dat drumul la pick-up, și când să ațipesc pe canapea, a fost ceva ce m-a trezit. Ori frigul, ori cuptoruo uitat pe timer după ce am scos ce gatisem atunci, ori vreun vecin în pantofi de step. Sincer nu îmi aduc aminte de ce m-am trezit. Acum știu de ce: pentru că așa trebuia să fie. Englezii au o vorbă: " Don't sleep on it! " (nu dormi pe tine, că îți pierzi șansa). Așa și eu, dacă nu m-aș fi trezit, nu aș fi avut șansa să stârnesc impulsul la ceea ce avea să devină dragostea pe care o sarbatorim astăzi.

Într-o zi în care nu mi-a intrat nimeni în grații, ca să nu mai vorbim de vreo prezență feminină, la ceas de seară, trezit dintr-un scurt miraj pe canapea, deschid telefonul și la scurt timp văd o poză cu tine.

Trecuseră așa de mult timp încât mintea mea a stat cateva secunde să asambleze piesele ultimei amintiri unde și tu și eu ne aflam în același loc. Nu mai vorbisem de secole, probabil de la vreun "La mulți ani! " trimis din politețe, dar in momentul ăla nu a mai contat. Am simțit altceva. M-a năpădit un puseu de sinceritate si o dorinta de a-ti transmite ce cred despre tine, dintr-o simplă poză: că esti facuta sa te afli in compania celor pentru care lumea are cele mai frumoase culori: copiii. 

De acolo, am descoperit ca nu noi alegem cand si cum sa fim fericiti, ci mai degraba, lucrul asta e o intamplare. Fericirea e rezultatul unui drog, unul vital: dragostea. Unii zic ca ar fi rezultatul unei sume de cauze, dar eu, mai ales dupa ce te-am cunoscut, mi-am dat seama ca singura diferenta dintre mine si ei este ca ei nu au parte de o Andreea Badiceanu in viata lor.

Imi aduc aminte si acum cum totul a inceput in mostre. Mesaj cu mesaj, zâmbet cu zâmbet, pas cu pas, notificare cu notificare, pana cand ne-am facut curaj si ne-am vorbit pentru prima data, cu emoții in glas, la telefon, amețiți de curiozitate, printre vaporii ce aveau să formeze deansa ceață de ipoteze si intrebari. A venit momentul în care am început să mă întreb oare cum ar fi...? Cum ar fi să fii adevărată. Să pot să te iubesc, să pot să fiu iubit de tine? Ar fi momentul potrivit să intre Shaun Mendes cu o chitară și să înceapă recitalul cu "I wonder..". Stai liniștită, țin la inima ta și pe lângă asta, avea cântare în altă parte, dar a zis că se revanșeză cu prima ocazie.

Ceața de care vorbeam mai sus, urma să o condensăm impreuna si sa o asezam in borcanul trecutului, de dragul claritatii de care ne bucuram astazi.

Au fost zile bune si zile in care sunt convins ca n-am fost cei mai inspirati, dar stiu sigur ca amandoi ne-am bucurat de proces, sau daca nu am facut-o atunci, varsand o lacrima sau doua, cu siguranta o facem acum, cand dragostea noastra e asemenea ciresului pe care l-am plantat cand aveam 14 ani. E singurul pom pe care il iubesc, pentru ca are cele mai frumoase flori primavara si cele mai dulci fructe vara. Dragostea noastra e demna de aceasta comparatie, pentru ca e plina de frumos si nu mai este mult pana ne vom bucura si de fructele ei, pentru care, sunt sigur ca "dulce" e un adjectiv deloc cuprinzator.

Uite-ne, acum! Uite-ne aici, la un an distanta, privindu-ne in ochi! Bine, eu pe tine, pentru ca tu citesti acest mesaj. 

Privindu-te, în minte încep să-mi picure gânduri, dar în suflet simt fluvii cum se revarsă. Ai născut izvoare in granitul lăuntrului meu ! Curg sentimente în delta sufletului ăsta zbuciumat. Simt râuri, pârâuri și felurite fire de fericire, dor, recunoștință, dorință, de toate formele și culorile! Zboară păsările cântând și nu mai simt nevoia să plece în alte țări, nici atunci când se mai lasă rece în delta sufletului meu! Pentru asta îți mulțumesc! 

Gândindu-mă la ce voiam de la viața, mă asemui unui nebun ce crede că el cunoaște lumea și că matematica rezolvă destine, sau că dragostea ar avea vreo ecuație. Eram asemeni unui agnostic, care avea o mână și patru degete pe scrierile lui Darwin și degetul mic, rămas  încă pe un colț de Biblie. Atunci ai apărut tu, ți-ai pus mâna peste ce a mai rămas credința din mine. Ți-am dat singurul deget rămas simbol al speranței, cu frică. Tu nu mi-ai luat toată mâna, ci cu vorbe și simțire mi-ai adus sufletul lângă al tău, iar rând pe rând, deget cu deget, mainile mele mi-au urmat sufletul spre credință. Ai convertit un necredincos prin iubirea ta! Pentru asta îți mulțumesc! 

Nu credeam vreodată să găsesc pe cineva care, în același timp, să tolereze scorțișoara în cafea, să iubească muzica grecească, să facă pace cu arhitectura, să pună laptele înainte de cereale și să manance fără frică toate experimentele pe care le fac prin bucătarie. Ca să nu mai spun că nu credeam că există o femeie care să simtă din suflet și să îmi spună sincer că mă vede tatăl copiilor ei! Pentru toate astea, îți mulțumesc!

M-ai învățat să râd.
M-ai încurajat să fiu copil.
Mă înveți să mă bucur de fiecare moment. 
Mă înveți că iubirea nu e precum o funcție matematică: monotonă și mărginită!
M-ai învățat pamporea.
M-ai învățat să iubesc câinii.
M-ai învățat să fiu mai chibzuit. (încă lucrez la asta)
Mă susții când am nevoie, dar și când nu am.
Mă cerți când știi că nu îmi fac bine.
M-ai învățat să ascult.
M-ai învățat să înțeleg.
M-ai învățat andreisme! (îmi place să învățat o limbă nouă)
M-ai făcut să mă simt cel mai bun dansator atunci când am dansat vals împreună!

Pentru toate astea, îți mulțumesc!

Am ajuns să te iubesc cum nu credeam. Cum un om cu dragoste de viață iubește păcatul. Omul cu drag de viață e înțeles de Dumnezeu. Se zice că dragostea de păcat e cea mai pasională și cea mai dedicata. Știi că te bucuri de ea doar pentru o viață și că îți poate spulbera eternitatea. Asta ți-am spus și în Grecia când ți-am scris pe bilet: "S'agapo san amartia!". Ar merge un bouzouki pe fundal, așa-i?

La mulți ani nouă! Tot ce îmi doresc este ca niciodată să nu ascultăm "Ixa kapote mia agapi" în varianta originală, ci tot timpul să o traducem la prezent!

Te iubesc!

Al tău,
Mihail

12.12.2021